Feli trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, după ce în urmă cu șapte luni a devenit mămică. Artista a plecat câteva zile cu familia departe de aglomerația Capitalei, într-o binemeritată vacanță.
Drept cadou la împinirea celor șapte luni, Feli și-a dus fiica pentru prima dată la mare. Nora Luna a făcut cunoștință chiar și cu apa și a fost plimbată peste tot în brațe de către tăticul ei. În urma lor a stat tot timpul Feli și și-a admirat familia, recunoscătoare fiind pentru darul minunat primit de la Dumnezeu.
”Nora Luna magică, azi ai întâlnit pentru prima dată marea. Tu dormi acum, mami, eu te privesc și nu mă satur. 7 luni de iubire. La mulți ani. Te iubim nespus”, a scris Feli pe Instagram.
„Da, am avut depresie postnatală. Plângeam întruna și de la orice. Eram foarte, foarte sensibilă. Și, când am plecat pentru prima oară la concert, nici nu mai puteam vorbi de atât de mult plâns. Îmi era tare dor de Nora Luna și nu puteam face nimic. M-a întrebat un coleg pe Whats App ce am pățit și nici nu am putut să-i răspund. I-am trimis doar poză cu mine ca să-i arăt ce față umflată am, de atâta plâns. Am învâțat-o și pe mama să filmeze și să mi-o arate pe Luna mereu. Așa au fost primele două luni, după naștere”, a povestit Feli la o emisiune de televiziune.